Trunchiul costumelor. poveste Carnavalului

Maria a fost alungare mama ei de mai multe zile, cu o singură solicitare: avea nevoie de un costum de carnaval . În considerare în orice oră, dar mama ei a avut întotdeauna o scuză pentru a nu face caz: de a face temele, trebuie să se pregătească cina, acum am de gând să cumpere, fratele tău are nevoie de mine .

Au fost doar 5 zile pentru vacanțe din școală și Maria încă nu avea nimic de purtat . Patru zile după sărbătoare, mama ei era încă ocupată și nu o ajuta cu deghizarea. Când au rămas doar 2 zile, Maria nu mai putea să o ia și a izbucnit în lacrimi înconjoară.

Povestiri de carnaval pentru a citi copiii

- Ce se întâmplă cu Maria? - a întrebat-o mama lui.

- Mamă, am cerut un costum pentru petrecerea de costume de carnaval de câteva zile și nu mă asculți! - a protestat fata cu lacrimi.

Mama sa simțit foarte rău pentru că nu a acordat atenție, dar avea o soluție care să-i zâmbească din nou pe fața lui Maria.

- Mergem în casa bunicii, nu ți-am învățat-o niciodată, dar pe pod se află un trunchi foarte special . Acolo păstrăm toate costumele pe care le-a făcut bunicica când eram mică și sunt multe pentru că mi-a plăcut să mă îmbrac. Îți va place - mama condamnată - sunt frumoase. Ochii Maria, chiar și cu lacrimi, s-au deschis larg când au auzit cuvintele magice:

trunchi și costume . Maria și mama ei au mers la casa bunicii ei. Când Abu a deschis ușa, Maria a trecut aproape fără un salut și a urcat pe trepte câte două până când a ajuns la mansardă. Mama sa a alergat după ea, iar Abu a fost în spatele nerăbdător să știe ce se întâmplă. Mama a scos niște cutii și

un trunchi de lemn vechi a apărut înaintea ochilor ei ca și cum ar fi o comoară de pirat . La deschidere, au apărut costume mici, toate pliate frumos, dar cu un anumit miros de naftalină. - Vreau să dovedesc dansatorul ăsta - a spus Maria. Dar câteva secunde mai târziu și-a dat seama că era imens.

- O să încerc cu acest clovn - a insistat el, deși pierduse culorile și părea puțin cam decolorat.

- Oh, aceasta este o prințesă! - strigă cu entuziasm, dar nu putea intra înăuntru pentru că era foarte mic.

Maria pierdea răbdarea și entuziasmul în timp ce își scoase unul și altul și vedea că nimeni nu se potrivea cu rochia de carnaval pe care o dorea. Ea stătea pe podeaua pustiită când mama ei spunea cu voce tare:

Costumul meu de zână! , ochii mamei păreau din nou în vârstă de 7 ani, în timp ce scoate pachetul mic la capătul trunchiului. Când sa deschis, au apărut aripi frumoase care păstrau perfect sclipirea și desenele pe care Abu le făcuse cu mulți ani în urmă. De câte ori a pus acele aripi frumoase și și-a imaginat că este o zână care ar putea face magie oriunde ar merge.

Maria a coborât cu agilitatea și a alergat să-și pună aripile.

- Sunt un fluture ... Sunt o zână ... Sunt un fluture de zână, fata a spus să râdă când a alergat pe Abu și pe mama ei.

Maria nu mai și-a scos aripile toată ziua, de fapt, mama ei a trebuit să o convingă să nu se culce cu ei, să nu le strică. A doua zi de sărbătoare carnaval la școală a fost una dintre cele mai bune pentru Maria, ea a dat

egal prietenii ei transporta colorat noi costume de leu, astronaut sau poveste de caractere. Ea a fost cea mai fericită fată din lume cu aripile sale magice de tip fluture și nu a încetat să-și bată bagheta magică încercând să îndeplinească dorințele prietenilor ei. Dar aici povestea nu se sfârșește, știi ce sa întâmplat după petrecere? Nu spune nimănui: Mama a luat aripile, le-a pus și sa uitat în oglindă. Pentru o clipă, părea să vadă acea fată care visase să facă magie.

Autor

: Alba Caraballo.